Cum să prețuim valoarea muncii noastre

Există multe feluri de a munci și tot atâtea atitudini față de muncă. Putem să ne comparăm cu alții sau nu, să minimizăm sau să exagerăm rezultatele pe care le avem, să fim mândri de noi sau nu, dar, ce ar fi cel mai important: să fim realiști și buni cu noi. De ce? Pentru a avea măsura corectă a lucrurilor și a ne crește stima de sine, esențială pentru sănătatea noastră fizică și psihică, emoțională, pentru relații mai bune cu cei din jur și realizări mai mari. Și mai multe.

Avem mai jos câteva adevăruri la care vă invităm să meditați:

  • Munca ta presupune un efort, punerea la bătaie a cunoștințelor și abilităților pe care le ai, acumulate în timp și cu o investiție de resurse și timp din viața ta. Adică nu doar primele două – să nu uităm de celelalte.
  • Munca ta este la fel de valoroasă ca și a altora, indiferent care e domeniul tău de activitate, atâta timp cât este unul legal. Există o stigma, o discriminare a unor meserii, care sunt văzute inferioare, fără nicio bază. Atâta timp cât ceea ce faci ajută pe altcineva și mai plătești și taxe, munca ta e valoroasă. Modul în care au fost stabilite salariile pentru fiecare tip de muncă nu este unul transparent sau ușor de înțeles, dar e important de remarcat că salariul nu reflectă valoarea muncii. El a fost stabilit pe alte criterii:

The salary range is determined by market pay rates, established through market pay studies, for people doing similar work in similar industries in the same region of the country.

Pay rates and salary ranges are also set up by individual employers and recognize the level of education, knowledge, skill, and experience needed to perform each job.

Sursa


Here are a few other factors that determine your pay:

  • Organization’s Reputation
  • Supply and Demand of Talent
  • Experience and Education
  • Performance
  • Cost of Living

Sursa


When a lot of people can do the same job, the wage for that job is pushed down (because more people can supply their labor). When it takes special skills or education to do a job, wages are pushed up, because fewer people can supply their labor. On the demand side, employers are willing to pay more for an employee that can make them more money.

Sursa


Astfel, faptul că lucrezi în management, curățenie, construcții, artă sau sport nu spune nimic despre VALOAREA muncii tale – toate sunt la fel de valoroase. Salariul reflectă în principal doar cererea și oferta. Cu toții avem nevoie de administratori, curățenie, clădiri, filme sau să ne menținem sănătoși, de oameni care iau decizii și de executanți.

Cu toții suntem rotițe în același mecanism, unii fără alții nu prea putem funcționa. Sau gândește-te așa: dacă salariul ar reflecta valoarea muncii: ce zici de munca voluntarilor, care nu sunt plătiți deloc – este munca lor mai puțin valoroasa?

  • E important să îți sărbătorești reușitele pentru o stimă ta de sine sănătoasă. Reușitele mari, dar și cele mici merită sărbătorite, pentru ca amintirea lor să rămână întipărită în memoria noastră afectivă și să ne ofere un model despre care sunt lucrurile pe care vrem să le împlinim în continuare, ceea ce ne va modela capacitatea de selecție și decizie în acest sens, aducându-ne și reziliență, pentru a face față situațiilor grele, fiindcă vom ști în acele momente că am avut și reușite.

Reziliența este definită frecvent drept capacitatea ființelor umane de a se adapta într-o manieră pozitivă la situații nefavorabile.

Sursa

Self-esteem is built by demonstrating real ability and achievement in areas of our lives that matter to us. If you pride yourself on being a good cook, throw more dinner parties. If you’re a good runner, sign up for races and train for them. In short, figure out your core competencies and find opportunities and careers that accentuate them.

Sursa

Și, în final, dacă tot te bucuri acum de munca ta și ești mândru, verifică și dacă ești plătit corespunzător pentru ea. Meriți 🙂 https://www.paylab.ro/informatii-calculator-salarii

Succes

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Lăsați un comentariu