Pin It

Nu e lucru de glumit sa stai ziua in amiaza mare, pe o straduta cuminte din Bucuresti, la coada la semafor….

Si asta pentru ca exista persoane atat de ocupate si de implicate in cariera lor universitara, politica si de management a resurselor umane, incat a opri la semafor in conditii de siguranta si respect pentru ceilalti participanti la trafic este o sarcina mult prea greu de indeplinit. Si atunci, sa vezi, in calitate de pasager al locului din spate (unde din pacate centura nu este obligatorie, dar din proprie experienta, recomadabila) ce socuri de 7 grade pe scara Richter primesti in cap, picioare si maini….

Si asta este un mare noroc, precum spun, pentru ca daca viteza masinii in care ma aflam s-ar fi adaugat (venind din sens opus, cine stie..) la viteza personajului sus mentionat, acum probabil va priveam de sus, de pe un norisor, sau eram ambalata, precum mumiile, si cu un picior atarnand in sus de un scripete, asa cum vezi prin filme.

Trista ambuscada a devenit aproape tragicomica cand personajul a inceput sa “traga sforile” ca sa scenarizeze evenimentul in avantajul sau in tot lantul procedural care se starneste cu un asemenea prilej. Noroc ca un echipaj de politie trecea ca prin minune pe acolo si a inregistrat evenimentul live.

Nu mai zic de avariile masinilor care au lasat in urma sangele lor albastrui si ochii de sticla sparti, nu mai pomenesc de consultul veterinar pe care “personajul” mi l-a oferit la fata locului referitor la hematomul cranian (“aaa, trece imediat, nu trebuie sa mergeti la spital, mai important e sa reparam masinile”) si de orele pierdute la sediul politiei.

Dar o sa mentionez dezgustul care m-a cuprins cand am indraznit sa sun “personajul” si sa afirm ca “facerea mea de bine” s-a soldat cu traumatisme dureroase, plata consultatiei la spital (post urgenta), “jumatate din costul vopsirii aripii masinii” – facuta armonica, pe motiv ca “avea dinainte niste zgarieturi” – constatarea firmei de asigurari, iar singura sa remarca, a fost: “Traim in Romania, dati compania de asigurari in judecata si ei o sa ma dea pe mine, etc….si o sa rezolvam in 3 ani de zile. Eu nu am bani sa platesc.”.

Este adevarat, traim in Romania, dar ceea ce este greu de suportat aici este existenta unor astfel de oameni, lipsiti nu numai de o atitudine civica responsabila, cat si de cea mai elementara forma de compasiune sau empatie.

Multumesc pentru sprijinul acordat, [editat].

P.S. In urma unor discutii am preferat sa pastrez anonimatul “personajului”.