Fericirea se poate învăța

Pin It

Sloganul nostru este: Fericirea se poate învața. Și nu este ales întâmplător. Dacă la grădiniță învățăm să trăim în colectivitate, urmând câteva reguli, să potrivim forme rotunde sau pătrate la locul lor, să urmăm un program, la școala generală învățăm câte puțin despre lumea exterioară, la liceu ceva mai mult și la facultate mai specializat, despre fericire și lumea interioară nu prea ne învață nimeni. Învățăm singuri de la părinți, prin modelul pe care ni-l oferă și convingerile pe care ni le transmit.

Faptul că părinții sunt persoane de care suntem foarte atașați emoțional, care ne iubesc și pe care îi iubim, în felul lor, în felul nostru, dacă suntem norocoși, felul lor de-a fi și credințele pe care le au și ni le inoculează prin lecții, sfaturi, sugestii, îndemnuri, reguli, tot ce vine de la ei trece prin pielea noastră ca prin pâine, cum s-ar zice. Suntem foarte permeabili la mesajele lor fiindcă avem inima deschisă către ei și depindem mai mult sau mai puțin de ei – de grija lor, banii lor, aprobarea lor, pentru a ne simți în siguranță.

Și atunci când modelul sau convingerile lor nu sunt ideale, apar problemele. Apărarea noastră împotriva unor modele nocive, dacă avem de-a face cu părinți violenți (fizic sau verbal), manipulatori (care vor să facem tot ce zic ei, indiferent de dorințele noastre) sau absenți (care nu sunt disponibili fizic, emoțional, care nu ne fac să simțim că ne ascultă nevoile și nu ne ghidează lăsându-ne și libertatea de a alege), este foarte precară.

Puteți recunoaște convingerile după cuvintele TREBUIE sau AȘA SE FACE, fiindcă le conțin de cele mai multe ori

Se spune despre copii că ei sunt perfecți. Și orice probleme ar apărea în viața lor, blocaje, manifestări nepotrivite, faptul că nu se pot integra, nu sunt independenți sau fericiți se datorează lecțiilor primite acasă.

Fericirea se învață în mod involuntar de la părinți și în mod voluntar printr-un proces autodidact sau în tandem cu un psihoterapeut cu experiență și potrivit personalității noastre.

Procesul autodidact este unul mai anevoios, așa cum este și găsirea unui psihoterapeut potrivit. Însă prin ambele putem avea șansa de a rescrie programele pe care le avem setate de către primii noștri programatori: părinții noștri.

Ai putea spune că ai avut de-a lungul timpului prieteni apropiați și parteneri de viață pe care i-ai iubit și care te-au iubit și care ar fi putut să te învețe noi programe mai benefice, dacă primele nu au fost cele mai bine scrie. Este adevărat, se poate, însă influența lor este una cu mult mai mică decât primii sau decât ar putea avea un psihoterapeut.

Un psihoterapeut te poate ajuta cel mai bine să rescrii programele ce îți determină acțiunile și starea ta interioară fiindcă lucrează cu acea persoană care e cea mai aproape de tine – TU 🙂 Tu ești cel care ai cel mai intim acces la lumea ta interioară, așa cum au avut și părinții tăi, iar un psihoterapeut are cunoștințele și experiența necesară despre cum funcționează oamenii pentru a te ghida să ajungi cel mai rapid la starea pe care ți-o dorești.

Fericire, independență, relații armonioase, bazate pe iubire și libertate, stare de bine atunci când ești singur, sentimentul de împlinire cu ceea ce faci și cu cine ești.

Așa că da, fericirea se învață. Și te invităm să o înveți și tu, așa cum ai învățat la materiile tale preferate 🙂

Fericire1.

Georgiana Codrescu
Consilier pentru dezvoltare personală

Audiobook – Rhonda Byrne – “MAGIA”

Pin It

Am descoperit un secret pe care doresc sa il impartasesc cu voi: Cartea “Magia”, scrisa de Rhonda Byrne, si va invit sa descoperiti treptat despre ce este vorba in aceasta scriere pe care o transform chiar eu in vorbire. Audiobook-ul are avantajul de a putea sa fie ascultat in timp ce faceti si alte activitati (in special in trafic) si nu necesita suprasolicitarea ochilor.

Auditie placuta!

audiobook

homeschooling

Homeschooling – PRO sau CONTRA

Pin It

Eu nu știu alții cum sunt, dar…la 6 ani ai mei, când am fost „dată” la școală, am avut o grămadă de emoții pe care le intepretez, cu mintea de acum, ca fiind anxietate socială. Nu ca tulburare, ci ca senzație, stare, atâta timp cât o fi durat ea. Ce mă copleșea atunci erau dimensiunile adunării de oameni, adulți și copii la un loc, mult mai mulți decât văzusem sau gestionasem vreodată. Norocul meu că o mână era ocupată cu un buchet de flori mai mare decât mine, iar cealaltă era deja transpirată de strânsoarea mamei mele. Cred că ea, dar și tata, erau mai emoționați decât mine. Apoi primele cuvântări la tribună, directorul școlii, cu care ulterior am făcut geografia, tovarășa învățătoare și alți dascăli care își țineau discursul. Nu țin minte nimic din acele cuvinte, dar trebuie că erau foarte interesante, de vreme ce toți tăceau, apoi aplaudau.

Țin minte cum învățătoarea ne-a luat ca pe bobocii de gâscă, încolonați câte doi și ne-a alocat în bănci, după înălțime și miopie. Sau după mărimea buchetului de flori și alte cadouri făcute de părinți, în afara privirilor noastre. Eu am nimerit în rândul patru, banca de la geam, precum zice și cântecul de demult și așa am rămas până la sfârșitul liceului.

Mai țin minte și acum lucruri care mi-au plăcut mult: pe bancă erau puse amestecat cărți vechi, frunzărite, studiate, subliniate sau însemnate pe alocuri și cărți noi, neatinse, care miroseau a plastilină, bună de joacă! Ambele îmi plăceau extrem de mult. Cele vechi îmi dădeau senzația de familiaritate și mândria că merg pe urmele unor înaintași celebri (doar terminaseră abecedarul, iar acum erau clasa a doua), iar cele noi mă atrăgeau prin senzațiile vivide – mirosul patrunzător de clei cu care erau asamblate, atingerea foii netede, tipăritura curată.

Mi-am făcut imediat prieteni, mai ales că era o școală de cartier și imediat aria mea de explorare s-a extins până la locuințele cele mai îndepartate ale colegilor mei. Știam numele tuturor străzilor din împrejurimi, lucru care mi-a dezvoltat memoria și abilitatea de a-mi lua repere spațiale. Am început să fac vizite colegilor, să merg cu liftul în blocuri străine, lucru care mi-a dezvoltat curajul de a explora locuri noi și curiozitatea de a vedea cum au alții prin casă. Uneori mâncam la prieteni – pe vremea aceea era egalitate între noțiunea de coleg și cea de prieten – și astfel am aflat că nu toată lumea mănâncă la fel sau face lucrurile în același fel, fapt care mi-a dezvoltat toleranța pentru diferențe.

Nu știam ce știu – nimeni nu mă evaluase cumva niciodată, dar am aflat tot din școală că eram cam în plutonul doi din clasă, după un pluton de vreo 3 fete extrem de ambițioase, care se băteau să primească 10 la materiile artistice, ca să nu li se strice media de 10. Toate cele trei acum sunt în altă parte, una peste ocean, alta undeva în Europa, iar ultima a ales să plece acolo de unde nu te mai poți întoarce, dar asta este altă poveste.

Acolo, în primii ani de școală am aflat că îmi plac toate materiile, sau pe scurt, îmi plăcea să învăț, dar preferam materii bazate pe logică mai mult decât cele la care trebuia să memorez. Asta m-a ajutat să fiu capabilă să îmi aleg un liceu ”real”, Sfântul Sava (Nicolae Bălcescu pe atunci), fără să am dubii sau regrete, fără să mă ghideze părinții. Ei doar erau mândri de mine, asta era treaba lor.

Cu majoritatea prietenilor din clasa a 8-a am parcurs mulți ani în continuare, la liceu sau facultate.

Le sunt recunoscătoare că ne-am format împreună și reciproc, la fel ca pietricelele pe albia râului repede care este viața. Ne revedem uneori la întâlnirile de n ani, iar cu unii, evident, pe Facebook.

Nu pot să simt decât regret pentru cineva care ar renunța la toate astea pentru o oricât de performantă instrucție făcută acasă, mereu între aceiași patru pereți și mereu având drept coleg o aceeași figură solitară, cea din oglindă.

Doar dacă nu cumva părinții copiilor au pregătire de psihologi sau profesori, au destul timp liber și pot oferi copiiilor lor un program destul de divers, plin de activități alături de alți copii și au destulă autoritate încât să îi determine să învețe și ce nu le place. Fiindcă la școală știi că dacă chiulești, nu înveți și te porți urât, repercusiunile sunt inevitabile: notele nici, repetența sau exmatricularea. Acasă ce repercusiuni pot avea rebeliunile? Să nu mai primești mâncare, să nu mai ai voie pe tabletă, să nu mai fii primit acasă? Abia de curând se formează teorii privind creșterea copiilor în absența pedepselor și recompenselor, însă va mai trece destul timp până ce acestea se vor definitiva.

În ultimul timp se vorbește mult despre efectul negativ al bullying-ului, al temelor pentru acasă, sau a educației autiste/ mult prea formale implementate de majoritatea profesorilor, care nu sunt motivați sau pregătiți să gândească lateral, însă este homeschooling-ul cu adevărat o alternativă? Dacă da, cum credeți că ar trebui să fie acesta?

Câteva resurse:

10 reguli pentru succes

Pin It

Succesul este o notiune subiectiva si resimtita diferit la nivel personal. Este definita ca fiind rezultatul favorabil sau pozitiv al unei actiuni, izbanda, sau reusita. In regula, putem reusi sa ducem la bun sfarsit o actiune si sa avem un sentiment inaltator de entuziasm, multumire, satisfactie dar la scurt timp sa constatam ca acest sentiment este pieritor sau rezultatul actiunii de fapt ne defavorizeaza. Succesul este un scurt interludiu acordat pe o frecventa emotionala pozitiva dar foarte volatila.

Cum ar fi insa sa detinem secretul de a avea succes ori de cate ori ne propunem? Sa ne construim reteta PERSONALA pentru SUCCESUL NOSTRU? Sa fim capabili sa ne cunoastem declansatorii personali ai starii de bine si sa fim mereu atenti la cum recunoastem in mediu stimulii care ii pornesc?

Cum ar fi sa ne putem genera propriile “10 reguli” de a reusi in viata, a fi de SUCCES in propria noastra conceptie, chiar daca asta ar insemna sa fim capabili sa scriem o carte sau sa oferim hrana copiilor flamanzi, sa avem o suma de bani sau sa fim pur si simplu o persoana de incredere in relatii?

Intelepciunea pe care o adunam zilnic o putem transcrie in propria “reteta a succesului”, o putem testa in realitate, adapta, ajusta, impartasi si altora. Nu este nevoie sa o impunem cu forta, tocmai pentru ca binele personal este la fel de unic precum o amprenta personala. Putem insa sa oferim si altora reteta noastra, si fiecare, cu ingredientele pe care le are le dispozitie: convingeri, valori, principii, experiente, abilitati etc, sa isi creeze cea mai potrivita reteta a succesului sau.

Un exemplu pe care l-am ales pentru ca m-a impresionat forta cu care a fost comunicat vi-l ofer si voua. Voi, ce alegeti?

Zilele indragostitilor – Oferta!

Pin It

Se apropie cu pasi repezi decada iubirii din luna februarie: perioada 14-24 februarie, cuprinsa intre Valentine’s day si Dragobete.

Pe langa cadourile traditionale,  va puteti gandi si la un altfel de cadou pentru cuplul vostru: 2 sedinte de terapie de cuplu cu 50% discount – 50 de lei sedinta de o ora.

Pentru ca lucrurile sa mearga mai bine in relatia voastra si sa intampinati primavara cu iubire.

indragostiti