CV-ul care face diferenţa

A alege sau a concepe CV-ul care să ţi se potrivească este o întreprindere dificilă – cam la fel ca în cazul alegerii toaletei perfecte sau de a o face pe comandă, aşa cum ţi-o imaginezi, pentru nunta ta. Dificultatea de a alege sau de a crea vine la pachet cu senzaţia că un CV ideal, din punct de vedere formal, are sorţi de izbândă mai mari. Un fel de „CV-ul îl face pe om”, în loc de invers. Şi asta nu este departe de adevăr.

CV-ul este prima impresie pe care o are un potenţial angajator despre tine. Este cel care îl determină – sau nu – să pună mâna pe telefon sau să scrie un mail pentru invitaţia la interviu. Este aşa numitul „picior în prag” pe care candidatul îl pune angajatorului. Un CV perfect începe cu un aspect vizual adecvat. Impactul vizual este cel mai important de departe şi face diferenţa între posibile CV-uri similare din punct de vedere al valorii candidaţilor.

Şi este firesc să fie aşa, pentru că, la abilităţi, experienţă şi caracteristici tehnice similare, candidatul care dă dovadă, prin „impresia artistică” pe care o lasă CV-ul său, de ordine, disciplină, coerenţă, va fi preferat, fără îndoială.

CV-ul ideal va avea următoarele caracteristici formale:

O structură modulară: Organizarea categoriilor pe secţiuni are avantajul că este uşor de citit, iar recrutorul va putea să reţină într-un timp scurt informaţiile esenţiale pentru procesul de recrutare.

– Ordonarea informaţiilor în cadrul secţiunilor este bine să fie făcută în ordine invers cronologică, astfel fiind vizibilă experienţa cea mai recentă, edificatoare într-o mai mare măsură decât cea trecută.

Formatarea paragrafelor să fie făcută respectand regulile de bază ale formatarii textelor ştiinţifice: un singur tip de font, cu evidenţierea titlului şi a categoriilor, prin utilizarea caracterelor îngroşate (bold) pentru evidenţierea funcţiei sau datelor, sau chiar utilizarea culorilor, fără a exagera, pentru o citire mai uşoară.

Elementele vizuale de delimitare a paragrafelor pot fi liniile orizontale, caroiajele sau pur şi simplu subtitlurile de categorie, aflate în partea stângă a paginii, alături de care, în dreapta, se detaliază categoria.

Concizia este un element foarte important. Sunt de preferat cuvintele puţine, la obiect, menţionarea realizărilor şi indicarea posibilităţii de a furniza referinţe, la cerere. Ca regulă generală, niciun CV nu trebuie să depăşească 2 pagini.

Credibilitatea CV-ului este susţinută de indicarea foştilor angajatori, chiar a numelor şi datelor de contact ale celor care pot da referinţe.

– În unele cazuri, menţionarea portofoliilor, a unor site-uri (cu link inclus) pe care se poate verifica activitatea candidatului, este un plus.

– Nu în ultimul rând, menţionarea în cateva cuvinte a unui obiectiv personal care să facă legătura între candidat şi postul vizat, în ansambu cu compania care îl va putea „adopta”, este un element de atracţie suplimentar. Acesta poate fi dezvoltat într-o scrisoare de intenţie, trimisă împreună cu CV-ul.

În articolele următoare vom vorbi despre ce informaţii trebuie să conţină un CV competitiv şi care sunt mărcile unui CV creativ, nonconformist.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Lăsați un comentariu