February 5th, 2015 
Luminita Codrescu O carte scrisă de un jurnalist şi mai mult, profesor de jurnalism, nu poate să nu conţină, undeva, chiar în inima cărţii sale, un apoteotic portret al propriei sale vocaţii. Portretul jurnalistului, pendulând între două extreme dihotomice, starea de revoltă şi starea de docilitate, se întinde pe mai multe pagini, laolaltă cu o frumoasă pledoarie pentru echilibru, raţiune, spirit critic temperat, căci, spune autorul, critica este un soi de execuţie morală.
Un psiholog, care lucrează cu sinele clienţilor săi, adus în starea de stafidire din cauza numeroaselor critici, poate să aprecieze efortul jurnalistului de a se poziţiona echidistant, neutru, fără a-şi promova propriile sale opinii, într-o lume care cu preţul vieţii vrea să îşi impună părerile.
Studenţii domnului Florin Ardelean au ce învăţa de la domnia sa.
“La fel ca omul, jurnalistul este greu de definit, cum vă avertizam adineauri. Nu este clar încă dacă profesia este doar o îndeletnicire, o activitate specifică sau ceea ce se cheamă mai nou, un job. Paradoxal însă, lumea cade aproape în genunchi în faţa lui. Jurnalistul este adulat sau temut, linguşit ori cumpătat. Nimeni nu-l priveşte cu indiferenţă. MAi ales în ultima sută de ani, a ştiut cum să îşi chivernisească vocaţia, cam de când comunicarea de masă a devenit un atribut al omenescului. Nu şi-a pierdut timpul prin biblioteci şi nici nu a buchisit etica imperativului categoric. Este dexter pe intervale definite în minima moralia, se simte excelent în ipostază de vedetă, iar companion predilect îi este omul politic. A învăţat repede coregrafia marilor saloane, s-a luat la trântă cu James Bond cam de când investigaţiile jurnalistice au luat locul foiletoanelor prin gazete şi i-ar plăcea să se creadă despre el că face şi desface prin cancelariile politice de pe aici şi de aiurea. De mult nu mai are complexe, nici ruşinări. Din moftangiu, maţe-fripte, scârţa-scârţa pe hârtie, iată, a ajuns o personalitate a lumii moderne. Nu-l putem defini exact, dar este cineva!”
Am remarcat şi mi-a plăcut sintagma “fără ruşinări”, în loc de “fără ruşine”, care are cu totul alt sens 🙂
Cartea se numeşte Folie a trois şi a apărut, unde altundeva, la editura TREI.
