Să fii perfect nu e chiar simplu, însă dacă reușești, vei avea atunci toate avantajele la care visezi. Poate că îți dorești relații armonioase cu toți cei pe care îi cunoști, ai vrea să fii apreciat și iubit (cine nu vrea?). Poate că visezi la măreție și bogății, sau la faimă și împlinirea planurilor de viață pe care le ai (o casă, o afacere, copii, căsătorie, electrocasnice, mașini, vacanțe). Sau, poate că visezi la tihnă și libertatea de a face orice îți dorești. Oricum ar fi, dacă ai fi perfect, ai obține toate aceste lucruri mult mai ușor.

Ce înseamnă să fii perfect? În primul rând, înseamnă să fii frumos. Cu pielea fină, cu părul lung și sănătos, trăsături simetrice, corpul zvelt, la greutatea potrivită. Destul de înalt, destul de puternic, destul de tânăr, cu forme destul de atrăgătoare. Ce faci dacă nu ai unele dintre aceste calități? Simplu. Avem atâtea modalități de a ajunge la ele, prin diverse intervenții, sau de a le masca: tocuri, sutien cu burete, silicon, machiaj, botox, operații estetice de retușare, diete, trainer personal, vopsea de păr, coafor…

În al doilea rând, bineînțeles că haina face pe om, orice s-ar zice. E bine să ai un stil, care să te reprezinte, să ai haine curate, de calitate, călcate, bine asortate, cât se poate de decente și accesorizate subtil. Pantofii să fie și ei în ton cu restul vestimentației, iar geantă în ton cu ei, dacă se poate. Un alt fel de out-fit este și mașina, dacă ai, care cu cât e mai elegantă, cu atât mai bine. Și ea vorbește despre personalitatea ta, așa cum vorbesc și hainele.

După ce ai ajuns să arăți impecabil și oglinda sau telefonul îți transmite aprobarea lor, să ne concentrăm pe ce contează cu adevărat: ceea ce faci. E simplu, orice ai face, trebuie să faci perfect. Fie că e vorba de un lucrul la un proiect, un tort de biscuiți sau curățenie în casă. Nu se acceptă greșeli, fiecare greșeală te face mai puțin demn de iubire. Fie că e vorba de iubirea de sine sau iubirea din partea altora. Nu ai voie să greșești, fiindcă dacă greșești înseamnă că ești greșit și dacă ești greșit ești un nimeni (aveau dreptate ai tăi). Așa că stai oricât e nevoie, ai răbdare, ca ceea ce faci să iasă perfect: lasă la o parte mâncarea și somnul, distracția și timpul liber, dacă e nevoie, important e să fii ireproșabil.

În final, întâlnește-te cu familia, sau cu prietenii și nu lăsa ca ei să vadă oboseala ta, sau ceea ce simți. Nu se cade și ai părea slab/ă. Nu ai mai fi perfect/ă dacă ți-ai exprima tristețea, frica sau furia. Mai bine să-ți păstrezi calmul, luciditatea și, bineînțeles, să semnalezi tot ce fac greșit ceilalți, să le arăți adevărul, pentru a-i ajuta să fie și ei perfecți, așa cum ești tu și astfel să aibă parte de tot ce e mai bun pe lume.

Nu înțelegi de ce după toate astea ceilalți se ceartă cu tine și te resping? E vina lor, că ei nu au reușit să fie perfecți. Sau ce se întâmplă?

Dacă după toate eforturile tale simți încă un imens gol interior, frică și nevoia de iubire, înseamnă că toate sfaturile de mai sus sunt greșite. Că adevărata greșeală e să fugi de greșeli. Că perfecțiunea se atinge doar cu prețul uitării de sine și a neautenticității. Că nu te poți iubi cu adevărat decât atunci când te accepți așa cum ești. Că nici ceilalți nu te pot iubi cu adevărat până nu te cunosc și nu te pot cunoaște decât dacă îi lași: să vadă și părțile tale mai puțin plăcute și asumate.

Așa sunt eu, și ce? Să fie sloganul tău și viața ta va fi în sfârșit vie.

Georgiana Codrescu
Consilier pentru dezvoltare personală

Acum ceva timp am descoperit o aplicație de mobil: Fabulous. E o aplicație simplă, cu un design atrăgător, care te ajută să faci în fiecare zi acele lucruri care îți fac bine și pe care de obicei le tot amâni. Lucruri foarte mici, care durează puțin, dar care prin repetare îți îmbunătățesc foarte mult viața. Să bei un pahar de apă, să mănânci un fruct, să faci puțin curat, un duș fierbinte, să fii recunoscător pentru lucrurile bune din viața ta, și așa mai departe.

Ce face mai exact aplicația este să te lase să îți stabilești dimineața, la prânz și seara câte un ritual de 10-15-20 de minute și să îți amintească să faci acele lucruri din ritualul ales, și oferindu-ți, la unele dintre ele, îndrumare pas cu pas.

Jordan Peterson, profesor de psihologie la Universitatea din Toronto și psihoterapeut, ne învață, atunci când avem probleme în viață, să începem cu rezolvarea celei care ne e cea mai la îndemână: modul în care arată camera noastră. Prin asta vom face lumea în care trăim puțin mai bună, vom vedea că reușim să facem ceva ce ne-am propus și vom căpăta astfel curaj de a ne extinde influența pozitivă și în alte domenii.

Aceste ritualuri au și ele același rol, observăm cât de ușor și rapid e să facem câteva lucruri sănătoase pentru noi, că nu e nevoie să ne luăm concediu, să mergem într-o vacanță, pentru a ne acorda timp, că putem avea o mică vacanță în fiecare zi.

Ritualurile alese se compun din activități prestabilite, propuse de aplicație, sau poți să creezi unele personale, specifice pentru tine. Cele prestabilite sunt însă destul de multe și trecând prin ele poți vedea ce ar fi important să aduci în viața ta: meditație, 5 minute, ghidată de o voce frumoasă, de la ei, sau cu sunete liniștitoare, exerciții fizice, 7 minute, ghidate și ele prin imagini și voce, conectarea cu părinții sau familia, mâncarea sănătoasă și tot așa.

Activitatea mea preferată se cheamă Work on your secret project, care îmi amintește că am un vis, la care dacă lucrez 1 oră/ zi, șansele ca el să se împlinească cresc foarte mult. Iar dacă îl țin secret, cu atât mai bine, fiindcă îmi pot concentra energia pe a-l crea – ea nu se mai disipă în comunicarea către ceilalți, care dacă îți validează ideea, pare că ți-au validat proiectul, deși el nu există încă. Și tu poți găsi un ritual preferat.

Chiar dacă nu te ții de ele în fiecare zi, măcar 2-3 zile să faci asta și să vezi cât de simplu e totuși să faci lucruri și pentru tine. Să îți iei puțină vacanță, în fiecare zi.

Georgiana Codrescu

Consilier pentru dezvoltare personală

Te-ai întrebat vreodată de ce pe unii oameni îi enervează foarte tare subiecte sau remarci pe care tu le consideri banale? Cineva e întrebat dacă mai întârzie și explodează într-o avalanșă de justificări și scuze, amestecate cu reproșuri mascate și chiar critici pe față. Altcuiva i se spune că nu îl avantajează combinația de culori pe care o poartă și că i-ar sta mai bine în culori vii și atunci se schimbă la față, strânge din dinți și nu mai scoate niciun sunet, eventual se scuză și pleacă, iar binevoitorul rămâne cu gura căscată. Ce sunt toate astea, de unde vin ele, de ce par reacții disproporționate și ce putem învăța din ele?

Totul începe în copilărie, la fel ca majoritatea a ceea ce suntem. De ce atunci? Fiindcă semănam foarte mult cu niște bureței de informații, cu niște reportofoane care înregistrau tot ce prindeau pe banda aproape goală pe care o aveau. Și așa ne-am format, prin modelul celor de care eram atașați emoțional, de care depindeam, și prin lecțiile pe care ni le-au transmis. Și fiindcă nimeni nu e perfect, acești îngrijitori pe care îi aveam (de obicei părinții, dar pot fi și alte rude/ părinți adoptivi, după caz) au reușit, pe mulți dintre noi, să ne și rănească. Să nu ne ofere sentimentul de siguranță și iubire necondiționată de care aveam nevoie.

Aceste răni au fost teoretizate de autoarea Lise Bourbeau în cartea sa Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine, pe care vă invit să o parcurgeți, pentru a vă cunoaște mai bine. Ori de câte ori cineva reacționează aparent disproporționat la ceva din exterior, când se poartă de parcă cineva l-a lovit intenționat și ori explodează, lovind la rândul lui, cu agresivitate, se închide în el, vulnerabil, simțindu-se vinovat, cu pasivitate sau are gânduri de răzbunare, devenind ironic, pasiv-agresiv, la el de fapt a fost atinsă una din aceste 5 răni pe care încă o are nevindecată.

Respingerea, Abandonul, Umilirea, Trădarea, Nedreptatea, ca niște personaje în umbră, se află în spatele enervărilor noastre de zi cu zi. Au fost create în copilărie când unul dintre îngrijitorii noștri a eșuat în a ne împlini o nevoie fundamentală, când noi depindeam de el pentru împlinirea ei, fiindcă nu aveam cunoștințele și instrumentele necesare să ne împlinim singuri acea nevoie, și au rămas de atunci acolo, deși între timp am căpătat puterea necesară pentru a ne împlini singuri nevoile, deși am căpătat independența.

E simplu să recunoaștem prezența unei răni: de fiecare dată când ceva ne doare foarte tare, ne exasperează, ne enervează peste măsură, ne face să reacționăm violent, de fiecare dată când simțim un gol interior și fugim spre o adicție (muncă, distracție, alcool, țigări, filme, mâncare, sex, sport, etc., orice facem în exces, ne face rău și pare că nu avem aer fără), putem știi că una dintre cele 5 răni a fost atinsă.

Acum veți zice probabil că sunt situații în viață care chiar sunt nedrepte, pentru care chiar merită să te revolți. Da, însă diferența o face starea ta interioară. Una este să te revolți cu ochii în lacrimi, roșu la față, cu pumnii strânși, și alta e să te revolți calm, cu argumente, punând limite, asertiv.

Soluția? Să învățăm caracteristicile acestor răni, din cartea de mai sus, să vedem care se aplică la noi cel mai mult, să vedem de unde vine, care e evenimentul din trecut care ne-a făcut să simțim acea durere pe care am purtat-o cu noi ascunsă până acum și care iese din când în când la iveală, să o conștientizăm când apare și să vedem care e nevoia cu care e asociată – Iubire, Siguranță, Dreptate, Respect, Fidelitate, etc. Să spunem STOP data viitoare când ne enervăm și să nu mai reacționăm (agresiv, pasiv, pasiv-agresiv), să ne lum puțin timp, să ne distanțăm, să observăm și să revenim apoi când putem răspunde (asertiv).

În final, să ne luăm mai mult timp în care să ne deconectăm de rutina vieții noastre și să ne împlinim singuri acea nevoie, prin a nu mai face nimic și a fi pur și simplu. Prin a ne iubi, respecta, asculta, etc. Apoi continuând să facem asta în fiecare zi, cu ajutorul un terapeut sau consilier potrivit.

De reținut: Data viitoare când vă mai doare amintiți-vă că nu cel din fața voastră v-a atacat, ci altcineva, altcândva. Luați-vă în brațe.

Georgiana Codrescu

Consilier pentru dezvoltare personală

Sloganul nostru este: Fericirea se poate învața. Și nu este ales întâmplător. Dacă la grădiniță învățăm să trăim în colectivitate, urmând câteva reguli, să potrivim forme rotunde sau pătrate la locul lor, să urmăm un program, la școala generală învățăm câte puțin despre lumea exterioară, la liceu ceva mai mult și la facultate mai specializat, despre fericire și lumea interioară nu prea ne învață nimeni. Învățăm singuri de la părinți, prin modelul pe care ni-l oferă și convingerile pe care ni le transmit.

Faptul că părinții sunt persoane de care suntem foarte atașați emoțional, care ne iubesc și pe care îi iubim, în felul lor, în felul nostru, dacă suntem norocoși, felul lor de-a fi și credințele pe care le au și ni le inoculează prin lecții, sfaturi, sugestii, îndemnuri, reguli, tot ce vine de la ei trece prin pielea noastră ca prin pâine, cum s-ar zice. Suntem foarte permeabili la mesajele lor fiindcă avem inima deschisă către ei și depindem mai mult sau mai puțin de ei – de grija lor, banii lor, aprobarea lor, pentru a ne simți în siguranță.

Și atunci când modelul sau convingerile lor nu sunt ideale, apar problemele. Apărarea noastră împotriva unor modele nocive, dacă avem de-a face cu părinți violenți (fizic sau verbal), manipulatori (care vor să facem tot ce zic ei, indiferent de dorințele noastre) sau absenți (care nu sunt disponibili fizic, emoțional, care nu ne fac să simțim că ne ascultă nevoile și nu ne ghidează lăsându-ne și libertatea de a alege), este foarte precară.

Puteți recunoaște convingerile după cuvintele TREBUIE sau AȘA SE FACE, fiindcă le conțin de cele mai multe ori

Se spune despre copii că ei sunt perfecți. Și orice probleme ar apărea în viața lor, blocaje, manifestări nepotrivite, faptul că nu se pot integra, nu sunt independenți sau fericiți se datorează lecțiilor primite acasă.

Fericirea se învață în mod involuntar de la părinți și în mod voluntar printr-un proces autodidact sau în tandem cu un psihoterapeut cu experiență și potrivit personalității noastre.

Procesul autodidact este unul mai anevoios, așa cum este și găsirea unui psihoterapeut potrivit. Însă prin ambele putem avea șansa de a rescrie programele pe care le avem setate de către primii noștri programatori: părinții noștri.

Ai putea spune că ai avut de-a lungul timpului prieteni apropiați și parteneri de viață pe care i-ai iubit și care te-au iubit și care ar fi putut să te învețe noi programe mai benefice, dacă primele nu au fost cele mai bine scrie. Este adevărat, se poate, însă influența lor este una cu mult mai mică decât primii sau decât ar putea avea un psihoterapeut.

Un psihoterapeut te poate ajuta cel mai bine să rescrii programele ce îți determină acțiunile și starea ta interioară fiindcă lucrează cu acea persoană care e cea mai aproape de tine – TU 🙂 Tu ești cel care ai cel mai intim acces la lumea ta interioară, așa cum au avut și părinții tăi, iar un psihoterapeut are cunoștințele și experiența necesară despre cum funcționează oamenii pentru a te ghida să ajungi cel mai rapid la starea pe care ți-o dorești.

Fericire, independență, relații armonioase, bazate pe iubire și libertate, stare de bine atunci când ești singur, sentimentul de împlinire cu ceea ce faci și cu cine ești.

Așa că da, fericirea se învață. Și te invităm să o înveți și tu, așa cum ai învățat la materiile tale preferate 🙂

Georgiana Codrescu
Consilier pentru dezvoltare personală