Motivatia sexuala si varsta

motivatia sexuala

Motivaţia personală a cuiva pentru orice fel de activitate este la fel de schimbatoare ca si forma unei pete de petrol pe o panza de apa.

Motivaţia sexuală nu face exceptie.   Pe un chestionar al motivaţiei care declanseaza angajarea in activitatea sexuala, (Neston si Buss, 2005) se află nu mai putin de 237 de intrebari.

Motive precum “am dorit apropiere emotionala” sau “am vrut sa imi exprim dragostea fata de cineva” sunt la fel de valabile ca si “Am vrut sa fac gelos/geloasa pe cineva”, “eram plictisit”, “am vrut sa scap de anxietate sau stres”,  sau “am vrut sa inchei relatia”.

In diferite stadii de dezvoltare, factorii predominanţi pentru care partenerii se implică sexual sunt diferiţi.

Faza experimentarii – 18-20 de ani

Aceasta varsta este cea la care se contureaza identitatea sexuala si incep tatonarile pentru primele experiente sexuale. Sexul poate fi in aceasta perioada cheia de a intra in anumite grupuri. Este si perioada primelor indragostiri, dezamagiri sau regrete. Efervescenta energetica a varstei face ca totul sa fie uitat curand, in procesul de sedimentare a preferintelor sexuale si construirea unui stil personal.

Faza relationarii – 20-25 de ani

Tinerii la aceasta varsta deja sunt preocupati marea majoritate a timpului de relationarea cu sexul opus. Multi isi contureaza deja drumul in viata si isi pun intrebarea daca angajarea intr-o relatie poate fi benefica sau nu construirii carierei. Relatiile sunt mai mature si mai stabile, odata stilul relational format, sexul este privit preponderent ca fiind o responsabilitate asumata in cuplu dar si ca element de loisir sau dragoste romantica.

Faza procreerii – 25-35 de ani

Tinerii adulti sunt in maximul fizic al dezvoltarii sexuale, cariera este pe un drum drept si instinctul de reproducere preia controlul. Motivatia sexuala cu scop reproducator este primordiala in cuplurile din ce in ce mai stabile. Copiii devin punctul principal pe agenda familiei, fetele “trag” sa devina mirese, baietii trag sa mai “copilareasca” dar undeva, in strafundul lor stiu ca este momentul sa se aseze si sa intemeieze familii. Este perioada cea mai stabila din viata de cuplu.

Faza de croaziera – 35-45 de ani

Cuplurile trec prin transformari, cresteri, dezamagiri, divorturi, iar sexul cunoaste importante fluctuatii. Uneori este folosit ca moneda de schimb, alteori ca instrument de pedepsire, mai ales prin lipsa dorintei de a-l oferi, alteori este deviat din cuplu catre terte persoane. Aceste cupluri sunt cele care apelează cel mai frecvent la terapie de cuplu, în încercarea de a stabiliza relaţia sau dimpotrivă, de a se separa intr-o manieră civilzată.

Alte cupluri, care poseda o relatie sanatoasa, deja beneficiaza de observatia Dr. David Weeks, neurofiziolog la Royal Edinburgh Hospital, si anume ca partenerii  care fac dragoste de trei ori pe saptamana au o durata crescuta de viata si arata cu pana la sapte ani mai tineri decat cei care se multumesc cu mai putin sau deloc.

Faza de relaxare – peste 45 de ani

Transformarile, conflictele, schimbarile s-au stabilizat oarecum. Oamenii vad viata cu mai multa intelepciune si stiu acum sa aleaga ce este mai bun pentru ei. Experientele trecute incep sa rodeasca si cunoasterea de sine arunca alta lumina asupra sexualitatii.

Acum, calitatea prevaleaza asupra cantitatii, iar starea de sanatate generala influenteaza activitatea sexuala. Cei care au neglijat ingrijirea propriului corp probabil ca nu mai pot sa pretinda de la el satisfactii, inclusiv de natura sexuala, pe cand cei care si-au tratat corpul cu respect si l-au ingrijit, pot beneficia si la varste mai inaintate de activitati sexuale relaxante, placute, tamaduitoare.

Declinul activitatii sexuale catre senectute nu este un motiv de tristete, ci de meditatie: o viata petrecuta cu folos lasa in urma un urmas, o casa, un copac sadit, sau altceva care sa fie amintit de cei care urmeaza.

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Lăsați un comentariu