
Depresia ca boala are o incidenta de aproximativ 1 la 20 persoane (in Romania) si probabil cifrele sunt in continua crestere, odata cu inmultirea factorilor care o declanseaza: dificultati economice, stres, lipsa informarii si a luarii masurilor de prevenire, binecunoscuta mentalitate de ignorare sau negare privitoare la afectiunile psihice.
Si mai dese sunt cazurile in care pur si simplu ne simtim usor deprimati din varii motive si nu apelam la un specialist, pentru ca avem capacitatea de a ne automonitoriza si a actiona rapid pentru a redresa sistemul.
Ma voi referi in continuare la o metoda simpla si eficienta de a inlatura un episod depresiv usor si anume: cina cu un prieten.
A gati pentru cineva din afara familiei, cu mainile noastre, da un sens simbolic acestei activitati:
– ma simt util, pentru ca fac ceva valoros
– ma simt altruist, pentru ca ofer ceva cuiva fara sa astept ceva in schimb
– ma simt apreciat, pentru ca pot primi imediat multumirea gratificanta
– ma simt alert, pentru ca imi pun la lucru toate simturile in procesul gatirii hranei si a mancatului
– ma simt bine, pentru ca indepartez din campul constiintei imediate stimulii stresori, gandurile negative, ruminatiile interminabile.
Un fond muzical agreabil si dinamic, o lumina difuza in camera si una focalizata pe zona de lucru, ingrediente alese cu cap si doua maini care incep sa improvizeze.
Cina este o masa usoara a zilei si ca atare am ales peste. Nu orice fel de peste, ci file de somon, bogat in Omega3, compus pe care corpul uman nu il poate sintetiza singur si pe care trebuie sa il obtina din alimentatie. Alaturi de somon, nuci, de asemenea bogate in omega 3, fibre, vitamina B, magneziu. Cu doua surse puternice de grasimi bune, omega 3, depresia deja este in defensiva. Consumul a 3 portii de 150 g de peste gras saptamanal si a 4-5 nuci zilnic poate fi extrem de benefic pentru buna functionare a creierului.
Fileurile de somon au fost presarate cu sare, piper, praf de usturoi, lasate un pic sa se odihneasca, apoi date prin gris si rumenite aproximativ 10 minute in tigaia unsa cu putin ulei de masline. La sfarsit se presara nuci pisate si patrunjel uscat.
Doua minibaghete taiate in jumatate pe lung, miezul scos, au fost unse cu unt si rumenite in tigaie pe ambele parti, iar la sfarsit au fost presarate cu oregano. Fiecare felie de peste si-a gasit culcus in cate o jumatate de bagheta crocanta.
Salata a constat din 2 elemente simple si colorate, de asemenea luptatori impotriva depresiei, prin continutul lor bogat in vitamine si minerale:
– sfecla rosie coapta/fiarta, taiata rondele – sursa de vitamine A, C, E, K, complexul B si minerale precum fier, cupru, zinc, iod, calciu si potasiu
– porumb fiert boabe la conserva – sursa de multe vitamine din grupa B, vitamina E, fier, fosfor, magneziu, zinc si potasiu.
Peste ele, putin ulei de masline si zeama de lamaie, un praf de sare si piper.
Desertul – cea mai simpla salata de fructe:
– Fructe de padure, cele mai bune in lupta cu depresia, continand vitamina C si antioxidanti
– ananas
– mango
– mere
– pere
– kiwi
– banane
– portocale
– mandarine
Toate taiate bucatele mici, stropite cu putin rom si presarate cu ciocolata neagra 75% rasa fin.
Alaturi de peste, un strop de vin alb sec, Feteasca regala de la Jidvei, care a contribuit si el la destinderea atmosferei si alungarea depresiei. Pofta buna!
Psiholog Psihoterapeut
Luminita Codrescu
Programari: 0745 104 373
lumi.codrescu@yahoo.com
