Cum sa ne certam eficient

Opiniile divergente nasc adeseori conflicte. Pentru a supravieţui într-o lume a concurenţei, una din metode este să îţi implementezi propriul punct de vedere, propria strategie, iar ceilalţi să te urmeze, să te critice neputincioşi sau să rămână uimiţi.

Forţa sau abilitatea cu care îţi promovezi şi impui ideile pot face diferenţa dintre a fi văzut ca un formator de opinie, un lider, sau un simplu executant.

Fiecare încearcă să îi convingă pe ceilalţi de adevărul sau dreptatea sa şi să o ignore sau să o minimizeze pe a lor, iar în cuplu sau în familie lucurile se petrec întocmai.

Cineva zicea odată: În cuplu poţi avea dragoste sau dreptate.

Dragostea este acceptare necondiţionată şi abandonarea armelor într-o totală încredere că celalalt te va proteja şi va fi sursa ta de stabilitate si securitate.

Dreptatea este impunerea cu orice preţ a unui punct de vedere personal, subiectiv, exprimarea unei percepţii, convingeri, credinţe personale.

Prea puţin din lumea obiectivă poate face obiectul unei controverse, pentru că analizatorii umani sunt aproximativ identici.

Dar lumea subiectivă, a interpretărilor, cu particularităţile ei infinite şi care ne diferenţiază, este butoiul de pulbere de sub fundamentul relaţiilor interumane.

A vrea să ai dreptate se traduce prin: „lumea mea subiectivă este bună, a ta nu. Calea mea este corectă, nu a ta. Facând ca mine vei ajunge bine (binele meu, evident), nu facând ca tine”.

Şi toate aceste fraze le auzim fiecare din noi zilnic, din partea celor apropiaţi.

Până la ce punct este dorinţa dezinteresată de a furniza educaţie şi formare, idei şi sugestii binevenite şi de unde începe îngrădirea şi manipularea? Fiecare simte asta în alt mod. De aceea există comunicare, discuţii, exprimarea emoţiilor, a părerilor, feedback, armonizare.

Am testat câteva idei pentru aplanarea disputelor, care vă pot fi de folos:

 

  1. Alocaţi un loc şi un timp precis pentru discuţie. De preferat un loc neutru în afara locuinţei, sau acasă, preferabil în afara dormitorului.
  2. Nu acceptaţi martori (în special copiii) şi nici nu aduceţi în discuţie autoritatea unor terţe persoane (rude, prieteni, etc) pentru a vă susţine punctul de vedere.
  3. Stabiliţi ordinea de zi a discuţiei, pe cât posibil o singură problemă, împărţită pe subpuncte, cât mai detaliat.
  4. Cel care iniţiază discuţia prezintă primul punctul său de vedere şi argumentează. Cuvintele dar si la limbajul non-verbal să denote respect, deschidere şi toleranţă. Scopul comunicării este construirea de punţi între oameni, nu de ziduri.
  5. Interlocutorul ascultă şi vorbeşte când îi vine rândul – este util de folosit tehnica creionului (cel care vorbeşte ţine un creion în mână, iar când termină, îl înmânează celuilalt), atunci când există tendinţa de a întrerupe discursul.
  6. Se analizează soluţiile alternative şi se pun pe hârtie soluţiile comun agreeate în ordinea eficienţei.
  7. Dacă apar pasiuni sau emoţii care ridică temperatura dialogului până la un grad la care devine supărător pentru oricare din părţi, acea parte poate iniţia un time-out, o pauză pentru calmarea spiritelor. O minte întunecată de furie sau teamă nu poate fi lucidă. Calmarea aduce cu sine limpezimea gândurilor.
  8. Reluarea discuţiei se poate face dupa aproximativ 30-60 minute de pauză, timp în care fiecare poate face activităţi separat sau chiar în comun, dar fără a mai discuta  subiectul zilei. Cel care a iniţiat pauza va propune reluarea discuţiei.
  9. Orice discuţie este de preferat să se finalizeze  cu o concluzie de tipul win-win sau compromis (regula căii de mijloc). Problemele nefinalizate cu soluţii au tendinţa să revină în discuţie şi să polueze relaţia.
  10. Feedback-ul final constructiv are rolul de a regla sistemul şi a facilita comunicările ulterioare. (ex. „mă bucur că am ajuns la o concluzie utilă pentru amandoi…; te felicit pentru ….; mi-a fost dificil, dar am înţeles cât de important este pentru tine…..etc.). Să nu uităm să folosim fără teamă cuvintele magice: „mulţumesc”, „îmi pare rău”, „iarta-mă”, acolo unde este cazul.

 

Aştept de la voi şi alte sugestii pentru o comunicare cât mai fructuoasă şi lipsită de asperităţi, in special in cuplu sau in familie.

 

 

 

 

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
You can leave a response, or trackback from your own site.

Lăsați un comentariu